Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Yamato-e şi convieţuirea cu fantasticul

        de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Stilul de pictură japonez, stil clasic, yamato-e, se distinge prin existenţa unor figuri mici şi reprezentări tuşate ale detaliilor obiectelor şi clădirilor, restul fiind dominat de un „nor plutitor”. Această reprezentare stilizată a peisajelor şi personajelor constituie o poveste, cu sau fără text însoţitor. Ne-am amintit de acest stil pictural lecturând romanele scriitoarei Hiromi Kawakami, una dintre cele mai populare romanciere japoneze în Occident. Aceasta a fost apreciată de critica literară încă de la debutul în volum (Kamisama, 1994). Pentru nuvela Când calci pe şarpe va primi Premiul Akutaga. Cea mai premiată creaţie va fi însă Oboreru, pentru care a primit Premiul pentru literatură Itô Sei (2000) şi Premiul pentru literatură pentru femei (2001). Manazuru va fi distins cu Premiul MEXT pentru Arte şi va fi argumentul pentru care Ministerul Educaţiei din Japonia o va omagia pe Hiromi Kawakami în anul 2007. Impactul internaţional al creaţiei sale va fi datorat şi volumului Cele zece iubiri ale lui Nishino, care a fost ecranizat în 2014. Ceea ce a surprins plăcut publicul cititor şi critica literară este sondarea universului afectiv al personajelor prin întoarcerea la simbolurile folclorului japonez, evidenţiind frumuseţea magiei.

Hiromi Kawakamiva excelează prin realismul magic, scriind un roman al revitalizării miturilor receptate în lumea modernă. Volumul Jurnalul unei nopţi nedesăvârşite reuneşte trei nuvele care au ca numitor comun firescul vieţii transpus în atmosferă fantastică. Scriitoarea îşi numeşte romanele „poveşti neadevărate” şi mărturiseşte că în timpul scrierii este „complet integrată în ţinutul ficţiunii”. În „Postfaţa” la volumul Jurnalul unei nopţi nedesăvârşite face o precizare importantă pentru viziunea sa asupra universului narativ: „Ţinutul ficţiunii se află chiar lângă ţinutul real, având şi teritorii care uneori se suprapun peste cel real. Ţinutul ficţiunii are o intrare îngustă, dar se întinde pe o suprafaţă incredibil de vastă”. Este ceea ce a definit stilul yamato-e: alegerea vederilor oblice şi parţiale într-o compoziţie picturală, detaliu care a influenţat mai târziu stilul japonez
ukiyo-e
.

Prima povestire din volumul Jurnalul unei nopţi nedesăvârşite este o minuţioasă demonstraţie a unei credinţe rezumată succint: Când calci pe şarpe. Este descris sentimentul pe care protagonista povestirii îl are când se transformă în şarpe: „trupul meu nu încetase să se transforme ciclic în şarpe, iar senzaţia aceea de şarpe îmi devenea tot mai puţin străină şi stranie. Dacă-i aşa, atunci în mod sigur o să mă preschimb cu totul în şarpe, nu? Acest sentiment ce îmi provoacă deopotrivă greaţă şi plăcere era o trăire până la lacrimi, pe care o gustam amestecată, jumătate-jumătate, pe măsură ce noaptea se adâncea” (pp. 53-54). Sanada trăieşte într-o lume reală şi una imaginară, o trecere alunecoasă ca mersul şarpelui, cu un personaj straniu, femeia ce se transformă în şarpe şi care are glasul mamei. Întreaga atmosferă este fantastică, totul se estompează în umbrele nopţii. Este evidentă şi semnificaţia şarpelui ca tentaţie primordială, cu o altă accepţiune: tentaţia de a se integra în lumea şerpilor, de a crede în existenţa acesteia. Finalul este un episod definitoriu pentru revitalizarea mitului şi crearea unei naraţiuni printr-o imagine picturală: „În preajma curentului care străbate albastru aerul dimprejur e o strălucire orbitoare şi, în lumina aceea, eu şi femeia ne sugrumam nebuneşte, cu puteri aproape egale. Camera zboară cu o viteză incredibil㔠(p. 69).

Povestirea Dispariţie va accentua sentimentul de fantastic apelând la alte credinţe din folclorul japonez, altfel de regăsit şi la alte popoare: Goshiki este vasul moştenit, al cărui glas este auzit numai de cei trei fraţi şi care adăpostea spiritul unui strămoş. Fratele cel mare va dispărea. „Dispari, când nu mai faci parte din familie”, spune protagonista, subliniind sentimentul acut al apartenenţei familiale. „Cei dispăruţi mai au totuşi o rămăşiţă vagă de prezenţă, însă ei, deşi vizibili cu ochiul liber, părea că nu se mai aflau acolo” (p. 107). Este un mod de a descoperi acel ţinut al ficţiunii, este şi un mod de a identifica un alter-ego, un dublu al fiinţei, o răsturnare a miraculosului pe tărâmul demonologiei. Prezenţa minivulpilor, acele vulpi fantastice cu puteri magice din folclorul japonez, indică, în receptarea modernă, un dublu al conştiinţei omeneşti, un simbol al fertilităţii (de unde şi ideea de protejare a familiei). Ceea ce se constituie în secvenţă semnificativă pentru amplitudinea atmosferei fantastice este imaginea familiei în care membrii se micşorează, în alta, dispar. Este un joc al umbrelor, al apariţiei şi dispariţiei, care generează, paradoxal, un firesc al derulării vieţii, conducând la convieţuirea cu fantasticul.

Jurnalul unei nopţi nedesăvârşite continuă viziunea fantastică, de această dată personajele nu se micşorează, ci se transformă, devenind fantastice, producând imagini cu un puternic impact emoţional: „În adâncul adâncului spre care mă cufundam se afla un număr infinit de zvârlugi. «Nu vreau! Nu vreau!» mi-am zis şi mi-am privit mâinile: începuseră să se transforme în aripioare de peşte, iar picioarele erau şi ele pe cale să devină coad㔠(p. 140). Ceea ce uneşte cele trei povestiri ale volumului este acest sentiment „mai că-mi vine a crede”, specific pentru starea de miraculos, dar puterea gândului este cea care pune graniţă între a vrea ieşirea din real şi pătrunderea în ţinutul ficţiunii: „Când gândeam cu toată fiinţa mea că urăsc zvârlugile, aripioarele se transformau la loc în mâini” (p. 13).

Hiromi Kawakami este scriitoarea care ştie să gestioneze alternanţa între cele dou㠄ţinuturi”, cum le-a numit, şi să lase la final impresia de firesc în atmosfera fantastică. Spontaneitatea declanşării fenomenului miraculos creează starea de receptare emoţională, derularea acţiunii în timp de noapte, „adâncul adâncurilor” cu apa tulbure până la a fi mâl, stările contradictorii în căutarea fantasmelor şi sentimentul că este firesc să coexiste cu acestea, sunt elementele definitorii ale unei naraţiuni fantastice, ale unui roman ce se revendică din suprarealism.

Jurnalul unei nopţi nedesăvârşite este jurnalul neputinţei de a anula prin luciditate imaginarul devastat de invazia fantasmelor şi de efectul acestei invazii: transformarea personajelor, micşorarea lor, dispariţia sau clonarea. Este o multiplicare a fantasmelor, o gradualitate a invadării spaţiului intim până la dominarea prin fantasme. Şi totul într-o naraţiune dintr-o pictură yamato-e, care propune ca soluţie salvatoare, de la un cotidian stresant, convieţuirea cu fantasticul. Dorinţa de a ieşi din fantastic rămâne ca o falie luminoasă dinspre interiorul marcat de umbre şi căutări spre exteriorul luminat de speranţa ieşirii din ficţiune. Această stare de conştientizare a transferului între cele două lumi este cea care dă nota de originalitate scrierilor bazate pe reinterpretarea miturilor aparţinând universului narativ al romancierei Hiromi Kawakami. Este poate, cum semnala The Japan Times, un semnal de alarmă la cât de indiferenţi am devenit la misterele şi ciudăţeniile vieţii cotidiene şi, mai ales, la cât de indiferenţi devenim în timp la dispariţia celor care au făcut parte din viaţa noastră.

Nr. 01 / 2022
Premiile Filialei Craiova a U.S.R. pentru cărţile apărute în anul 2020

Reflexibilitatea texistenţei în poezia lui Nicolae Jinga
de Florian Copcea

Nostalgic, dar până la un punct
de Gabriel Coşoveanu

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

A crede în lucrurile care cad (1)
de Gheorghe Grigurcu

Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 2 decembrie 2021

Cititorul
de Nicolae Prelipceanu

Şedinţa Consiliului Uniunii Scriitorilor din România din data de 2 decembrie 2021

Valuri, poduri şi înţelepţi
de Gela Enea

Din negura istoriei şi noaptea minţii
de Mihai Ghiţulescu

O lectură sclipitoare
de Dumitru Ungureanu

Pe scurt, despre Poveste de adormit maturii de Julien Caragea

Momente şi schiţe din viaţa universitară
de Gabriela Gheorghişor

Distopii deghizate
de Silviu Gongonea

Poezie împotriva simulacrelor
de Gabriel Nedelea

O cutie magică a teleportărilor
de Gabriela Gheorghişor

N-aş putea fi liber, atât cât se poate în zilele noastre, dacă nu aş scrie
de Christian Crăciun

Limba pură a conchistadorilor
de Augustin Cupşa

Poezie
de Teodor Preda

Poezie
de Ion Maria

Casnica şi soţul casnicei
de Viorel Mirea

Atins de mâna lui Dumnezeu
de Haricleea Nicolau

În căutarea sufletului pierdut: teatralitatea/ teatralizarea poemelor lui Marin Sorescu
de Daniela Firescu

Florile sufletului
de Viorica Gligor

Poeme
de Mircea Teculescu

Yamato-e şi convieţuirea cu fantasticul
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Violeta
de Isabel Allende

„Pictura mea evocă incursiunea în istoria artei“ – Mircea Maurice Novac
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri